Al doilea recensământ naţional a început în data de 18 octombrie 2010, în regiunile Primorie, Kamceatka şi Magadan din Rusia orientală. Iniţiativa s-a lovit însă de critica ferventă a Bisericii Ortodoxe. Colectarea de date va dura zece zile, iar datele preliminare referitoarte la totalul populaţiei ruse vor fi publicate în martie 2011.
Recensământul a fost criticat de Biserica Ortodoxă Rusă şi de opoziţia politică, care au subliniat costul ridicat al colectării de date şi al analizei informaţiilor. Costul economic a ameninţat cu anularea întregului proiect, dar în cele din urmă guvernul a găsit fonduri şi a justificat iniţiativa ca fiind “necesară pentru dezvoltarea de programe sociale”.
Biserica Ortodoxă, cu toate acestea, se plânge de lipsa unei rubrici “credinţă” în acest chestionar care le va fi prezentat cetăţenilor. “Se tem să se cunoască măsura răspândirii religiei în societatea noastră”, a declarat Vladimir Vigilianskii, purtătorul de cuvânt al Patriarhului Moscovei, Kirill. Conform datelor colectate ultima dată, în 2002, populaţia Rusiei era alcătuită din 145.200.000 de oameni. Pentru Institutul Federal Elveţian de Statistică, cu toate acestea, ruşii ar fi în prezent aproximativ 142 milioane.
Problema, care a captivat puterea politică şi Biserica Ortodoxă, apare din declinul constant al ratei natalităţii în ţară. Potrivit prognozelor experţilor “populaţia Federaţiei Ruse ar putea scădea la doar o 100 milioane, până în 2050, majoritatea fiind… musulmană. Cauzele sunt bine cunoscute: o rată scăzută a natalităţii, deopotrivă datorată alcoolismului în rândul bărbaţilor şi practicii larg răspândite a avortului, care în 2004 a depăşit chiar şi numărul de naşteri (1,6 milioane faţă de 1,5 milioane).
sursa: blog.nouadreapta.org

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu