Ucisa pentru ca nu a vrut sa scrie impotriva credintei strabunilor ei

În cimitirul Mãnãstirii Petru Vodã se odihneste de mai bine de 5 ani de zile monahia Heruvima, pe care ca mireancã a chemat-o Svetlana Mihaela Tanasã. Maica Heruvima a terminat facultatea de limbi clasice la Iasi si în 1995 a primit o bursã de la Fundatia Soros pentru un masterat în istorie medievalã la CEU, Budapesta. Lucrarea sa de masterat a constat în cercetarea unui manuscris al Tîlcuirii la Facere scrisã de Sfîntul Ioan Gurã de Aur, si dovedea în aceastã lucrare cã textul tipãrit de iezuiti si preluat de J. P. Migne în Patrologia Greaca are numeroase interpolãri si modificãri fatã de manuscrisul cercetat, în care se regãsea un text cu adevãrat hrisostomic, plin de duh. Concluzia era cã la o ulterioarã editie criticã a Tîlcuirii la Facere se va descoperi balastul introdus cu reavointã de iezuiti (de altfel, apropo de asta, pr. Dumitru Fecioru a fãcut acelasi lucru cu traducerea în rumîneste, pentru cã a luat textul tradus la Neamtu si care se gãseste într-un urias manuscris de la Academia Românã, si l-a prelucrat dupã cel tipãrit în PG; o altã observatie – a mea, de data asta – ar fi aceea cã pãrintii nemteni de acum 200 de ani nu au tradus nici un singur cuvintel dupã editiile apusene ale Sfintilor Pãrinti, ci doar dupã manuscrisele din spatiul ortodox).

Profesorii ei au apreciat munca sa si i-au propus sã se înscrie la doctorat. Lucrarea sa de doctorat era axatã tot pe tîlcuirea la cartea Facerii: trebuia sã dovedeascã faptul cã Sfintii Pãrinti l-au urmat în tîlcuirea lor la Facere pe ereticul Orgihen. Svetlana s-a apucat de lucru cu încredere, nestiind ce i s-a cerut, de fapt. Dar, pe mãsurã ce mai citea din Sfintii Pãrinti cu pricina, realiza hula ce i se cerea sã o dovedeascã. Am aici, rãmase de la ea, Tîlcuirea la Facere a Fericitului Augustin (în latinã), cea a lui Orighen (în greacã), cea a Fericitului Theodorit al Kirului (în greacã), si cea a Sfîntului Efrem Sirul (în englezã), ba chiar si comentariul filosofului evreu Filon din Alexandria (în greacã), lucrãri pe care le citise acolo la Budapesta, în original. Cu cît mai citea întelegea cã nu numai cã Sfintii Pãrinti nu l-au urmat pe ereticul Orighen în lucrãrile lor, ci unul din motivele pentru care au întocmit aceste lucrãri a fost acela de a-l combate pe eretic, si se vedea asta din felul în care abordau fiecare chestiune în parte.
S-a întîmplat ca fiind acolo sã-si punã cîteva întrebãri despre profesorii sãi si sã afle cã majoritatea sînt evrei, si sã vadã dispretul lor pentru Ortodoxie si pentru Traditie, cu toate studiile lor universitare. Iar cînd le-a comunicat concluzia de mai sus cu privire la Sfintii Pãrinti, ei i-au spus: “Nu, nu e asa. Mai citeste-i o datã. Mai gîndeste-te. Noi te plãtim ca tu sã demonstrezi ceva, iar tu trebuie sã o faci”.
Au urmat mai multe zile de certuri si argumentãri. Venind în tarã pentru a-si mai aduce niste lucruri, s-a simtit rãu si s-a dus la medic sã-si facã un control. Asa a aflat cã are un cancer al pielii cu o evolutie rapidã, în zona omoplatului stîng. Explicatia era una singurã: fususe iradiatã. Doctorul i-a zis cã mai are doar cîteva luni de trãit. S-a întors la Budapesta sã-si ia bagajele. S-a certat cu toatã lumea, care îi spunea: “De ce pleci? Avem solutii pentru boala ta. Nu e nimic grav, noi putem sã-ti oferim vindecarea. Fii ascultãtoare si vei scãpa cu viatã.” A luat tot ce a putut (desi mare parte din cãrti i-au rãmas acolo) si a venit în tarã. A venit la Pãrintele Iustin si i-a povestit toatã tãrãsenia, iar Pãrintele i-a spus sã rãmînã la noi în mãnãstire (aceasta se întîmpla în august 1997).
A urmat un an si jumãtate de suferintã. Boala a ajuns repede la metastazã. Încet, încet, se topea vãzînd cu ochii. A primit sã fie rasoforitã, si cu cîteva sãptãmîni înainte de a pleca dintre noi a fost cãlugãritã de Pãrintele Iustin. A refuzat sã ia morfinã, pentru a-si sterge prin suferintã toate pãcatele sãvîrsite în aceastã lume. Urletele ei de durere vestesc si astãzi, în urechile celor care le-au auzit, chinurile iadului. Dumnezeu i-a ascultat ultima dorintã, aceea de a prinde sãrbãtoarea Sfintilor Arhangheli. Dupã privegherea hramului mãnãstirii noastre, în noaptea de 7 spre 8 noiembrie 1998, pe la ora 3 dimineata, Sfînta Mucenitã Heruvima a plecat dintre noi cu sufletul împãcat, luminoasã la chip, sã mãrturiseascã înaintea Sfintei Treimi lupta ortodocsilor împotriva stãpînitorilor acestui veac.
Dacã lumea în care trãim este, în întregul sãu, chipul Babilonului, al curvei celei mari, atunci Sfînta Heruvima dã mãrturie despre ceea ce stã scris în Apocalipsã:
“Si într’însa s’a aflat sânge de proroci si de sfinti si de toti cei junghiati pre pãmânt.”
Venind aici, maica Heruvima ne-a spus despre faptul cã de la CEU, mai înainte de ea, plecaserã din acelasi motiv, cancer al pielii, un student din Bulgaria, o studentã din Georgia, si o alta din SUA. Îmi pare rãu cã nu vã pot da numele lor. Poate cineva le va afla vreodatã.
Batjocura cea mare a fost aceea cã dupã plecarea maicii Heruvima, fostii ei profesori au instituit la CEU premiul Svetlana Tanasa, pentru cea mai bunã lucrare a anului.

sursa: blog.nouadreapta.org