Din învăţăturile Părintelui Arsenie Boca: “În conflict cu idealul”

„Idealul nu e o idee sau o situaţie viitoare optimă, idealul e o fiinţă. E ceva după ce tânjeşte din străfunduri fiinţa omenească. E cunoscută aşteptarea exasperată a lui Mesia în Israel, ca o ultimă salvare a omului. Acesta şi este idealul omului: salvarea lui din neant. Cu toate acestea Israel era în conflict cu idealul. Dumnezeu îşi cunoştea poporul şi-l punea pe Isaia Proorocul să scrie într-o carte, ca să fie mărturie pentru mai târziu, mărturie veşnică; căci ei sunt un popor de răzvrătiţi, feciori mincinoşi, care nu voiesc să asculte de legea Domnului! Care zic proorocilor: Voi nu vedeţi! Şi văzătorilor: Nu ne proorociţi pedepse, ci spuneţi-ne lucruri măgulitoare. Daţi-vă la o parte din cale, nu ne împiedicaţi în drum; luaţi din faţa noastră pe Sfântul lui Israil! (Isaia 30, 8-11).

Idealul pretinde o disciplină interioară ca să ajungi la el. Orice ideal omenesc e greu de atins – de cele mai multe ori neajuns – spre deosebire de Iisus: idealul în fiinţă care, în loc să fie neajuns, se impune oamenilor printr-o divină prezenţă. Dar Omul ideal a păţit cu oamenii întocmai cele prevăzute: A luat la Sine pe cei doisprezece şi le-a zis: Iată ne suim în Ierusalim şi se vor împlini toate cele ce s-au scris de Prooroci despre Fiul Omului. Căci va fi dat în mâinile păgânilor şi va fi batjocorit, va fi înfruntat ruşinos şi va fi scuipat. Şi după ce-l vor biciui Îl vor ucide; dar a treia zi va învia (Luca 18, 31-33). Spre deosebire de idealurile omeneşti, care pier ca fumul, neavând nici o consistenţă şi trăinicie, Idealul-Iisus – deşi răutatea omenească L-a supus până şi la cea mai de ocară omorâre – iată că a treia zi va învia, cutremurând de moarte pe cei ce L-au omorât. Aşa ceva nu se mai văzuse între oameni. Când Iisus le-a spus apostolilor această istorie viitoare a conflictului lumii cu idealul, dar mai ales a învierii Lui din morţi, ei n-au înţeles nimic. Înţelesul cuvintelor acestora erau ascunse pentru ei (Luca 18, 34). Nu pricepeau că tânjirea profundă a fiinţei omeneşti era după refacerea nemuririi sale: Şi după aceeaşi refacere a firii omeneşti tânjeşte şi Iisus, motiv pentru care sta mereu în faţa veacului acestuia, primind în continuu acelaşi tratament. Învierea lui Iisus e un fapt ce-a împărţit lumea şi istoria în două. Noi, urmaşii apostolilor, nu mai putem zice că n-am înţeles nimic!”