Căpitan unic

de Jose Luis Ferez Riesgo

Corneliu Codreanu detine, cu drept propriu si cu caracter exclusiv între toti conducãtorii politici europeni, care au fãcut istoria secolului XX ce acuma se stinge, un titlu singular, unit indiscutabil la numele sãu : CÃPITAN.

Cuvântul >Cãpitan< vine de la latinul caput din care derivã >cap< care se referã atât la organul de gândire al omului, cât si la personalitatea lui. >Cãpitan< echgivaleazã cu cel mai important, cu primul în luptã, cu conducãtorul militiei, este vârful si primul în ierarhie. Nu fãrã sens >Capitoliul< era fortãreata si templul lui Jupiter în Roma Imperialã care era construit pe muntele Capital. Semnalãm ca o curiozitate faptul cã sãrbãtorile în onoarea lui Jupiter se celebrau în Roma în 13 Septembrie, ca si ziua de nastere a >Cãpitanului unic<. Rezonanta termenului Cãpitan este cazonã. Corneliu Codreanu sustinea o militie crestinã, simbiozã de cãlugãr si soldat, de luptãtor si mistic, de armã si suflet, de cavaler al unei legiuni de poeti si martiri, de patrioti si cruciati. Codreanu, Cãpitan unic, s-a pus sub oblãduirea Sf. Arhanghel Mihail care a condus prima luptã ce se cunoaste în lume, în care, stând în fruntea cohortelor de îngeri a lansat strigãtul sãu de luptã >Mi-Ka-El< – Cine ca Dumnezeu ? – prin care Satana si gloatele sale au fost aruncate în abisurile întunecate ale Infernului.

Arhanghelul Mihail ni se înfãtiseazã mânuind sabia sa de foc, în fruntea militiilor îngeresti, în luptã pentru cauza lui Dumnezeu. Este arhanghelul rãzboinic, al luptei fãrã rãgaz si fãrã odihnã care vegheazã la puritatea ortodoxiei. Sfântul Arhanghel Mihai este apãrãtorul Crestinãtãtii, înger apãrãtor care – cum ne spune Sf. Ioan – luptã contra balaurului luciferic. Îmbãrbãtarea si ajutorul sãu ajunge oriunde crestinii dau o bãtãlie, acolo unde este nevoie de un stimulent, de un sprijin pentru a le spori fortele, pentru apãrarea ideilor adevãrate sau când sufletul însusi este în pericol. Este îngerul luptei , însã deasemneni al victoriei, îngerul ce poartã cascã militarã si mânuieste sabia de foc, dupã ce a doborât cu lancea sa reptila dragon. Arhanghelul Mihail, pe care-l urmau si îl imitau si invocau ostile lui Corneliu Codreanu, era un ideal pentru bãrbatii luptãtori ai unor cauze juste, era principele Cãpitanilor ceresti, triumfãtor asupra rãului, care apãra sufletul popoarelor. Cântarul si spada erau semnele lui. Adevãr, Justitie si luptã în slujba lor erau idealurile la care aspira Corneliu Zelea Codreanu pentru Patria sa românã si pentru dezvoltarea sufletului legionar. Sedinta cuibului, care se celebra de obicei dupãamiezile sâmbetelor, era o reuniune de camarazi, o >eclesia< , care se desfãsura în jurul icoanei Sf. Arhanghel Mihail luminatã de o candelã.
Sedintele începeau întotdeauna cu o rugãciune si un cântec patriotic intonat la unison de toti asistentii. Cântecul legionarilor odatã intonat, unea vointele si sentimentele si reprezenta forma solemnã de începere a întrunirii si deciziilor ce le luau acolo, în disciplinã, armonie si bunã dispozitie sufleteascã. Corneliu Codreanu se ruga în tãcere, ocrotit de singurãtatea sa, în fata icoanei Arhanghelului protector si sentinelã a Gãrzii de Fier. În 24 Iunie 1927, sãrbãtoarea Sfântului Ioan, Corneliu Codreanu a înfiintat Legiunea Arhanghelul Mihail si numea o gardã de onoare permanentã la venerabila icoanã. Referindu-ne la nasterea Cãpitanului unic, din 13 Septembrie, vedem cã coincide – între alte întâmplãri istorice ce au avut loc în aceastã zi a calendarului – cu moartea în anul 1598 a Regelui Filip II al Spaniei, care a pus regatul sãu în serviciul lui Dumnezeu si al Imperiului Spaniol în care, atunci , nu apunea soarele niciodatã. Afarã de a fi sãrbãtoare jupiterianã încã din secolul V înainte de Hristos, în ziua de 13 Septembrie se comemora în Grecia victoria maratonianã a generalului Miltiade asupra Persilor, luând nastere cu aceasta începutul sfortãrii omenesti pânã la extenuare în competitiuni sportive, cu un spirit constant de depãsire. Corneliu Codreanu s-a pãstrat intact ca un Cãpitan unic neîncovoiat, drept, constant, gigantic, iar amprenta sa se prelungeste în timp pânã astãzi când se împlinesc 100 de ani de la nasterea lui.
Nimic nu l-a putut murdãri. A trãit auster si a rãmas demn în fata mortii lui martirice. Codreanu nu a fost – dupã vechea uzantã clasicã – mentorul unui nou partid politic de tip traditional, nici inspiratorul unui curent de opinie politicã pasnicã. A fost – si în asta rezidã mãretia sa – întemeietorul unui nou sens al vietii si al înfãptuirii omenesti în acord si consecvent cu credintele lui spirituale. El a stiut sã destepte sufletul adormit al poporului român si sã-l punã în serviciul lui Dumnezeu si al Patriei sale printr-o viziune interioarã, intimã, de constiintã nationalã. El a stiut sã trãiascã noul fenomen românesc si a luptat pânã la sacrificiul suprem, dând existentei un sens misional si misiunii un continut de eternitate. Viata lui (1899 – 1938) a fost efemerã, scurtã, însã de o intensitate densã si plinã. Frãmântat, inteligent, cu un suflet înflãcãrat si un spirit ferm, decis sã nu dea înapoi, disciplinat si ordonat, de putine dar precise discursuri, sãrac în vorbãrie, dar bogat în actiuni, permanent în serviciul tãrii sale si dispus la sacrificiul suprem dacã i s-ar cere. Asa cum s-a întâmplat de altfel, dând exemplu cu viata sa si pecetluind cu sânge putinele dar simtitele lui vorbe. Elocventa lui au fost faptele sale care au rãmas ca un testament inalterabil si etern.
Viteaz, dar nu imprudent. Luptãtor neobosit. Prieten al Adevãrului. Convins cã acel care luptã pentru Dumnezeu si pentru poporul lui, niciodatã nu va putea fi învins. A îmbinat douã idei clare, simple si complementare : nationalismul cu sensul crerstin al existentei. A fost ofensat si a trecut prin persecutii crude. Închis. A cunoscut temnite întunecoase : Poarta Verde, Vãcãresti, Galata, Jilava, Râmnicu Sãrat. A suferit izolãri lungi, neîntelegeri si torturi din partea unor guvernanti care încercau inutil sã îndoaie pe inflexibilul Codreanu, care se crestea mai mult în fata adversitãtilor. A stiut sã convoace tineretul român la un efort colectiv si la o muncã comunitarã entuziastã. Valoreazã acela care serveste si serveste acela care este dispus sã nu fie un parazit social. Voia sã frângã tendinta egoistã si sã dea un sens altruist tineretului. Moralul nu se putea desprinde de nici un act politic, de nici o decizie responsabilã. Mesajul sãu purta pecetea autenticului si originalitãtii. Revolutia trebuia sã porneascã din profunzimile omului, într-o formã inductivã si genuinã, bazatã pe o credintã reînnoitã si fermã în Dumnezeu, pe destinul fiintei omenesti, pe iubirea aproapelui cu care ne înfrãtim prin camaraderie si prin cântece în comun. Legile fundamentale care trebuia sã fie respectate erau : disciplina, munca din convingere, tãcerea responsabilã, educatia formativã, solidaritatea inexorabilã, onoarea care cerea mai bine acceptarea mortii decât mârsãvia.
A transformat unitatea de muncã, prin CUIB, în unitate de luptã. Initiativele care trebuia îndeplinite se numeau bãtãlii. Cuibul era un >atelier< unde se lucra în continuare pentru comunitate actionalã. Toatã educatia primitã acolo era pentru a-l prepara pe legionar pentru lupta contra dusmanilor omului, contra lumii corupte politicianiste si contra subversiunii comuniste.
Acest CÃPITAN UNIC vrea sã modeleze un homo novus diferit de omul curent insensibil la necesitãtile si durerile neamului sãu.
Astãzi, cu perspectiva ce ne-o dau acesti 100 de ani de la nasterea lui, doctrina sa legionarã este mai convingãtoare si actualã, este necesarã si urgentã, dacã nu vrem ca viitorul sã se nãruiascã în abisul ireversibilului.
Corneliu Zelea Codreanu! Cãpitan unic! Prezent!

sursa: blog.nouadreapta.org