Episcopul Demetriu Radu, luptător pentru Marea Unire, ucis de comunişti

Acum câteva zile, la 8 decembrie, s-au împlinit 9 decenii de la atentatul cu bombă din Senatul României de la 8 decembrie 1920, atentat care a dus la moartea episcopului greco-catolic Demetriu Radu, mare personalitate a românilor transilvăneni, luptător pentru Marea Unire de la 1 decembrie 1918, a ministrului Dimitrie Greceanu si a senatorului Spirea Gheorghiu, precum şi la rănirea câtorva persoane. Atentatul a fost comis de comunistul Max Goldstein şi pregătit împreună cu complicii săi Saul Osias şi Leon Liechtblau. Opinia publică românească a fost zguduită de această atrocitate ce anunţa cum nu se poate mai clar agresiunea, fără precedent în istorie, la care va fi supus poporul român 25 de ani mai târziu. Născut în

 Rădeşti - Alba (26 oct. 1862) din părinţi ţărani, Demetrie Radu îşi face studiile la franciscani în Aiud şi liceul în Blaj, dovedind de timpuriu talent oratoric. Din 1879 este la Roma la “Institutul Sfântul Atanasiu” şi Colegiul “De Propaganda Fide”, timp de 6 ani, reîntorcându-se în ţară cu doctorat; hirotonit preot la Roma în 1885, din 1886 paroh în Bucureşti, fiind numit, de Arhiepiscopul Paul Iosif Palma, profesor la Seminarul Teologic-Cioplea, apoi director al noului Seminar Arhiepiscopal din Bucureşti şi econom general, introducând spirit gospodăresc românesc. În acelaşi timp este predicator în Catedrala Sfântul Iosif. Admirat de mulţi şi bine apreciat de cercurile conducătoare ale ţării, este trimis de primul ministru I. C. Brătianu şi de regele Carol I, de două ori la Vatican, contribuind la aplanarea unor divergenţe cu Sfântul Scaun.

Între 1897-1903 activează ca episcop la Lugoj, cu realizări deosebite în grija pentru studenţi, iar între 1903-1920 este arhiepiscop al Oradei, calitate onorată cu realizări importante. Ridică Palatul Episcopal diecezan prin arhitectul C. Rimanoczy junior în 1905, reşedinţa din Beiuş, casa domenială din Holod, reşedinţa de vară de la Stâna de Vale. În 1914 începe zidirea Academiei Teologice - Oradea, dar războiul îl impiedică. Zideşte, în 1910, biserica din Rădeşti, monument religios artistic, unde este înmormântat. În 1912 este la Roma pentru revizuirea bullei papale privind infiinţarea episcopiei maghiare greco-catolice din Hajdudorogh. Refuză să se facă stegarul politicii lui Istvan Tisza între români.
A prezidat împreună cu episcopul ortodox Ioan Papp al Aradului şi cu George Pop de Băseşti, Adunarea Naţională de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918, ca decan al Episcopatului Român Unit, l-a salutat şi îmbrăţişat pe generalul Nicolescu sosit în fruntea Armatei Române în Blaj, iar la 21 mai 1919 găzduieşte la Palatul său Episcopal din Oradea pe Regele Ferdinand şi Regina Maria. Participă la 1 ianuarie 1920 la consacrarea Mitropolitului Vasile Suciu în Blaj cu paliu arhiepiscopal. Moare la 8 decembrie 1920 în urma atentatului de la Senat, şi i se fac funeralii naţionale ca unui martir naţional.
Prin întreaga sa activitate dăruită lui Dumnezeu, Bisericii şi neamului românesc încununată cu jertfa vieţii sale, episcopul Demetriu Radu este un vrednic precusor al martirilor epocii comuniste care au salvat demnitatea naţiunii noastre.

Autor: Preot prof. Marius Vişovan