ISUS IN CELULÃ

Azi noapte Iisus mi-a intrat în celulã.
                       O, ce trist si ce'nalt pãrea Crist !
                       Luna venea dupã El, în celulã
                       şi-L facea mai înalt şi mai trist.

Mâinile Lui pãreau crini pe morminte,
                       ochii adânci ca niste pãduri.
                       Luna-L bãtea cu argint pe vestminte
                       argintându-I pe mâini vechi spãrturi.

Uimit am sãrit de sub pãtura surã :
                       - De unde vii, Doamne, din ce veac ?
                       Iisus a dus lin un deget la gurã
                       şi mi-a fãcut semn ca sã tac. 

S'a aşezat lângã mine pe rogojinã :
                       - Pune-mi pe rãni mâna ta !
                       Pe glezne-avea urme de cuie şi ruginã
                       parcã purtase lanţuri cândva.

Oftând şi-a întins truditele oase
                       pe rogojina mea cu libãrci.
                       Luna lumina, dar zãbrelele groase
                       lungeau pe zãpada Lui, vãrgi.

Pãrea celula munte, pãrea cãpãţânã
                       şi mişunau pãduchi şi guzgani.
                       Am simtit cum îmi cade capul pe mânã
                       şi-am adormit o mie de ani...

Când m-am deşteptat din afunda genunã,
                       miroseau paiele a trandafiri.
                       Eram în celulã şi era lunã,
                       numai Iisus nu era nicãiri...

Am întins bratele, nimeni, tãcere.
                            Am întrebat zidul : nici un rãspuns !
                       Doar razele reci, ascuţite'n unghere,
                       cu suliţa lor m'au strãpuns...

- Unde esti, Doamne ? Am urlat la zãbrele .
                       Din lunã venea fum de cãtui...
                       M-am pipãit... şi pe mâinile mele,
                       am gãsit urmele cuielor Lui.

Radu Gyr (închisoarea Aiud)