Liderul

Spiritul autentic de lider conform reflecţiilor mele, e lipsit de dominanţă. Un lider slujeşte, un lider dominant, doar dă ordine. Liderul caută mereu numitorul comun în disputele ce apar între oamenii săi, el nu deserveşte majoritatea sau minoritatea, el caută mereu calea de mijloc, care să mulţumească pe toţi oamenii lui. Liderul dominant, ia decizii ghidându-se după propria gândire, sau gândirea majorităţii.

Liderul, întotdeauna este smerit, liderul dominant, tinde să devină mândru. Liderul, e egal cu oamenii lui, oamenii lui îi urmează exemplul, la liderul dominant, situaţia e diferită, el nu are exemplu ce să dea, el dă ordine, mai mult vorbeşte decât făptuieşte. Liderul face, liderul făptuieşte, liderul este primul în luptă, prin exemplul şi curajul său îşi îmbărbătează oamenii, îi motivează. Liderul dominant tinde să-şi îmbărbăteze oamenii prin discursuri fantastice, fără pic de exemplu. Un lider nu rezolvă o problemă singur, el pune problema oamenilor săi, stabileşte limitele, şi lasă judecăţile oamenilor săi să se topească împreună cu a sa, spre a da o rezolvare potrivnică, optimă. Sabia liderului, arma sa de suflet, care-l face lider, e însăşi experienţa cuplată cu smerenia, dragostea faţă de oamenii săi, şi un suflet care arde necontenit.

Precum Hristos s-a răstignit, aşa şi liderul îşi asumă responsabilitatea pentru oamenii săi, aşa şi liderul ia asupra sa păcatele oamenilor săi. E de datoria liderului să îndrepte oamenii lui, să-i muleze după o ideologie, o doctrină, un fel de a trăi. Liderul e precum un învăţător, e un bun păstor, a cărui sacră datorie e de ai apropia pe oameni de Dumnezeu şi de Căpitan.
Mulţi văd cârmuirea ca o funcţie, un post, dar e mult mai mult de atât, e un sacrificiu, e o promisiune dată Celui de sus şi un jurământ dat oamenilor, e o luptă cu sine pentru îndreptare, e lupta cu sine pentru a oferi un exemplu celor pe care-i slujeşti. Liderul nu devine astfel un ascultător al ideologiei sau a Bibliei, el devine ideea încarnată, vie, el devine focul naţionalist şi creştin ce-i mişcă pe oamenii lui, ce-i motivează.
Sufletul grupului, inima grupului, e liderul, care împreună cu oamenii săi, îşi face grupul să strălucească. El, liderul, e piesa centrală ce ţine oamenii lui împreună, dar tot el trebuie să se asigure că în cazul dispariţiei lui, oamenii nu se vor disipa, ideile nu se vor pierde, el trebuie să se asigure că dintre oamenii lui un altul se va ridica, care-i va lua locul, care va jura şi va promite, şi în final va făptui.
Voi încheia precum am început dar cu o mică adăugire. Spiritul autentic de lider conform reflecţiilor mele, e lipsit de dominanţă, dar carisma, exemplul şi bunul suflet, înlocuiesc spiritul dominant şi îl face pe lider ascultat.

Autor: Alex Lorincz-ND Timişoara