Tare bolşevice care duc la culpabilizări în masă

Două evenimente recente parcă s-au aşteptat unul pe altul, pentru a mai da o lecţie de viaţă şi morală unor minţi prea mici şi înguste pentru a pricepe. De fapt, aceste două evenimente parcă s-au provocat unele pe altele într-o cascadă, dar ce legătură poate să fie între duhovnicul Iustin Pârvu de la mănăstirea Petru Vodă şi Adam Michnik, ziaristul şi anticomunistul polonez venit în România să mai dea o lecţie de autenticitate inventaţilor Liiceanu şi Pleşu?

În mod bizar, există şi o legătură. Părintele Iustin Pârvu a fost “prins” pe Youtube de către apărătorii a tuturor ideilor nemestecate, în timp ce i se cânta de către un grup de maici, chiar în chilia din spitalul de la mănăstire, cântecul “Sfântă tinereţe legionară”. Imnul Mişcării, pe versuri compuse de marele poet Radu Gyr, al cărui singur site biografic este realizat parţial de subsemnatul. La cea de-a 92 aniversare a lui Iustin Pârvu, un adevărat părinte al Ortodoxiei, cu 17 ani de temniţă comunistă în spate, în timp ce maicile i-au făcut un cadou muzical care să îi amintească de tinereţea legionară, ultimii băgători de seamă ai corectitudinii politice, nişte adevăraţi bolşevici care trăiesc doar pe reţelele de socializare, strigau disperaţi “extremism” şi “antisemitism”, cerând comunităţii evreieşti să mai arunce o anatemă. Nu a contat că părintele Iustin nu a fost condamnat pentru vreun act antisemit, ci doar pentru o crimă a gândirii, cea de a fi creştin şi naţionalist într-o Românie care căzuse sub imperiul răului de la răsărit. Nu a contat nici faptul că comemorarea criminalului de evrei Albert Wass era în plină desfăşurare, cu acordul autorităţilor locale şi judeţene, la Miercurea Ciuc. Şi mai ales că niciun evreu de serviciu nu se sesizase, aşa cum nu s-a sesizat nici în trecut (a se vedea cazul Emeric Rosza, liderul comunităţii mozaice din Cluj, care a “mărturisit” pentru NapocaNews că nici nu ştie cine e Albert Wass!). În schimb, s-a găsit un “reprezentant” care să acuze şi să ceară linşarea în public a părintelui Iustin, să amintească de miile de evrei ucişi de Legiune (!?). Marco Maximilian Katz, acuzatorul, a uitat însă să spună că în 2001 fusese cercetat de DNA pentru acordarea unei mite de 2,5 milioane de euro către un reprezentant al guvernarii Năstase, pentru păstrarea magazinelor dutyfree ale firmei EDF în incinta aeroportului Otopeni. Detaliile fac totul, nu-i aşa?

Cu mare dreptate se întreabă Victor Roncea dacă nu a venit vremea unei dezbateri necesare în Legătură cu Mişcarea Legionară, pe fondul “scandalului Petru Vodă”, unde un călugăr poartă vina de a fi fost membru al Legiunii, fără a fi comis însă vreo crimă, în timp ce Marco Katz este curat ca lacrima, din principiu, pentru că reprezintă un centru de combatere a discriminării, dar este vinovat de fapte cercetate de DNA. Deci, până la urmă, cine, ce vină poartă? Avem de-a face cu procese de tip bolşevic în care indivizii sunt acuzaţi şi exterminaţi pentru apartenenţa lor la un grup şi pentru faptele lor proprii? Care este vina părintelui Iustin, căci sunt curios să o aflu şi eu? Că s-a născut acum 92 de ani şi că nu s-a înscris în PCR alături de Ceauşescu şi a ales o mişcare autentică românească, de tineret. “Sunt vinovati cei patru milioane de membri romani de partid pentru crimele facute in numele regimului de catre trupele sovietice ocupante si agentii NKVD coordonatori, “intamplator” exact parintii “nevinovatilor” care ne “monitorizeaza” azi: Tismaneanu, Patapievici si tot GDS-ul? Este vinovat poporul roman, asa cum mincinos afirma Elie Wiesel referindu-se la evreii deportati din Ardealul ocupat, de catre unguri, ca “romanii au ucis, au ucis, au ucis”. Nu, evident. Asta doar daca nu s-au intors Stalin si Hitler la putere in Europa si nu stim noi. Fiecare raspunde pentru vina lui. Poporul roman nu poate fi vinovat pentru niste crime facute de niste persoane, in circumstante inca incerte, asa cum poporul evreu nu poate fi vinovat pentru crimele comise de catre soldati ai Tsahalului in Teritoriile Ocupate sau taberele de refugiati.” scrie Victor Roncea în editorialul intitulat O dezbatere necesara: Parintele Justin, Petru Voda, Biserica, Miscarea Legionara si Romania. Ziaristi la Portile Raiului.

Acelaşi punct de vedere îl abordează şi Michnik, în dialogul său recent cu privilegiaţii Liiceanu şi Pleşu. “Ai greşit că ai luat asupra ta stigmatul unui grup de oameni. Cea mai mare nefericire a secolului XX a fost generalitatea. Ai preluat toată filosofia decomunizării şi nu ai fost extremist. Cercul învinovăţirii e nesfârşit, la fel te-a acuzat şi Herta de laşitate. Asta făceau bolşevicii. Dar enunţul tău a fost un ecou al gândirii bolşevice, doar acela refuza dreptul unor oameni de-a exista în spaţiul public. Responsabilitatea ta e mai mare decât a unui muncitor. Tu ca filosof înţelegi bine că acel limbaj al generalizării a fost inacceptabil.” Asta i-a spus Adam Michnik lui Liiceanu, plasând cu dibăcie o palmă pe obrazul intelectualist al patronului de librării, după ce în urmă cu câteva luni Herta Muller făcuse acelaşi lucru la Ateneu. Căci atât Andrei Pleşu cât şi Liiceanu nu sunt decât nişte intelectuali închipuiţi, cu o operă minusculă şi îndoielnică, care s-au autointrodus în cercul abstract al “intelectualităţii”, de unde au început să emită vocal judecăţi de valoare şi păreri pline de anvergură. Dar pe Liiceanu, cel care a primit cadou de la Iliescu Editura Politică pentru a transforma-o în maşina de bani Humanitas, de ce nu îl judecă nimeni la nivelul personal? De ce nu îl întreabă nimeni ce anticomunist a fost şi ce capitalist este acum (în niciun caz intelectual sau filozof!), cum a plecat de două ori cu bursă în Germania înainte de 1989, ca favor pentru “Jurnalulde la Păltiniş”, şi aici nu mă refer la cartea cu acest nume! De ce să îl lăsăm pe Pleşu să zacă în cercul abstract al filozofilor români, din care nici nu face parte, numit ministru al Culturii în 28 dec. 1989, când doar KGB-iştii lui Iliescu putea accede la asemea funcţii?

De ce generalizăm şi culpabilizăm în masă, când este cazul să tratăm individul? De ce lăudăm şi ne exaltăm generalist, când ar trebui să ne scârbim de latura personală a individului?Adică, într-un final, cât de mare trebuie să fie pâcla densă care s-a aşezat pe mintea unora, de încă doresc înfierarea bolşevică a unui călugăr de 92 de ani, pentru aşa-zisele fapte unei grupări politice declarate nevinovată la Nuremberg, dar înă privesc cu admiraţie şi jind câtre unele personaje “de cultură” care par a fi ciuca bătăilor tuturor personalităţilor reale ale Europei?

Sursa: George Bara-Napocanews