E ceasul vostru: Veniţi!

Situaţia generală o cunoaşteţi, locul  nostru de asemeni: la mijloc! Nici cu tata natural, nici  cu tata spiritual, ci cu mama, adică – cu ţara!

Din acest loc vom crea o mişcare idealistă tinerească voluntară, organizată pe principiul ierarhiei. În diferitele ei secţiuni vor intra toate elementele bune de orice vârstă. Scopul se cunoaşte din articolul precedent.
Hotărât lucru, timp de 5 ani, în mişcare au intrat o serie de indivizi, fără nici un control, mai ales în situaţia de conducători. Ei au influenţat într-o mare măsură ca să ajungem unde suntem.
Niciodată  nu s-a simţit o mai adâncă nevoie de curăţire, de purificare, ca acum. Ne îneacă intriga, interesul, hoţia şi nimeni nu îndrăzneşte să taie. Tăierea va trebuie să vină! Ea se poate face, şi se va face. Căci, în acest timp îndelungat, s-au răscolit toate conştiinţele acestui neam în aşa fel, încât nu este om căruia să nu i se cunoască cinstea şi credinţa lui adevărată.

Dacă cineva se va uita peste această pădure de oameni, care este mişcarea naţională, va vedea stând în picioare neclintit aici un copac, dincolo un altul, mai încolo altul şi aşa mai departe. Iar în jurul lor, o serie  întreagă putrezi, căzuţi la pământ; aceştia sunt oamenii cei slabi, cei şovăielnici, cei necredincioşi, cei necinstiţi, cei care au venit din interes, cei care au venit cu gândul de a ne specula sau chiar vinde.
Împrejurările au fost de aşa natură, încât ni i-au arătat pe toţi.
Curăţirea e simplă: nu dai afară pe nimeni, ci în mod cinstit alegi pe aceia cari, ici unul, dincolo altul, au rămas drepţi, în picioare.
Că vom rămânea puţini, nu ne înspăimântă. 100 de fraţi care să muncească cinstit, care să jertfească pentru dreptatea ţării acesteia, sunt mai buni decât o sută de mii, care să poarte intrigi, să se bată între ei, să nu muncească, să nu jertfească, ci din contră să se căpătuiască cât or putea mai bine de pe spinarea noastră.
Această purificare nu este numai necesară pentru sănătatea şi viaţa mişcării, ci ea va fi în acelaşi timp o operă de justiţie, faţă de mulţi din cei buni, care dacă nu s-au retras formal, s-au învăluit într-o dureroasă şi deznădăjduită tăcere. Pentru că de unde a intrat speculantul sau hoţul, omul cinstit a plecat.
Iată primul scop pe care trebuie să-l atingem, el fiind o condiţie necesară îndeplinirii tuturor celorlalte, despre care vom vorbi.
Obstacole: În faţa acestei operaţii de curăţire, desigur că toată puzderia de necinstiţi şi intriganţi, scoşi afară din cuiburile lor, se vor năpusti asupra noastră.
Dar se vor întoarce turtiţi, pentru că aici este suflet care n-a şovăit niciodată, şi pumn care nu tremură.
Cei hotărâţi, cei cinstiţi şi cei tineri (la suflet!) să vină! E ceasul lor.

Corneliu Zelea Codreanu, “Pământul strămoşesc”, I, nr. 1 din 1 august 1927