„Aş vrea, frate român, mai tânăr ca mine (căci eu am depăşit 80 de ani), să afli prin cuvântul meu câteva lucruri esenţiale despre poporul nostru românesc, dar mai altfel decum le ştiai până acum.
1. Mai întâi că, oriunde te-ai fi născut tu, într-un oraş mare precum Aradul sau Cetatea Albă, într-un oraş mai mic, precum Mangalia, Blajul sau Vârşeţul din Banatul Sârbesc, într-un sat de munte în Apuseni, Balcani, Pind sau Mamarumeş, într-un sat ascuns în Codrii Orheiului, Bucovinei sau Văii Timocului, sau într-un sat din Câmpia Bărăganului, sau din Pusta maghiară, să ştii tu, române, că acolo neamul nostru românesc este mai vechi decât foştii sau actualii stăpâni, căci poporul român luase fiinţă pe toată întinderea statului lui Burebista, de a Balcani la Carpaţii nordici şi de la Marea Neagră la Dunărea panonică, cu câteva sute de ani mai înainte de apariţia şi stabilirea strămoşilor oricărui popor vecin cu noi astăzi.
2. Să mai ştii, dragă române, că dacă în graiul tău, păstrat din moşi strămoşi, înţelegi bine gândurile şi simţi căldura sufletului când auzi Rapsodia Română de George Enescu, sau trilurile naiului lui Gheorghe Zamfir, nu te mai saturi privind Carul cu boi de Nicolae Grigorescu, sau Coloana Infinitului a lui Constantin Brâncuşi, dar mai ales când citeşti din operele lui Haşdeu şi Negruzzi, ale lui Creangă, Eminescu, Alecsandri şi Sadoveanu, ale lui Caragiale şi Arghezi, ale lui Coşbuc, Goga, Rebreanu şi Lucian Blaga, ale lui Slavici şi Victor Eftimiu, apoi să ştii, române, că tu eşti ca oricare dintre aceştia, mai întâi de toate român, şi apoi basarabean, moldovean, muntean, oltean, ardelean, bănăţean sau macedonean, căci împărţirea, dar mai ales menţinerea acestui neam (mai numeros ca oricare altul din sud-estul european în provincii şi provinciali) este opera duşmanilor noştri, căci toţi străinii care ne-au călcat pământul ne-au furat bogăţiile şi ne-au robit poporul, au avut grijă să ne menţină despărţiţi unii de alţii, ca nu cumva, uniţi, să-i alungăm şi să scăpăm de asuprirea lor.
3. Aproape toate capitalele europene, de la Roma la Lisabona şi Madrid, la Londra, Paris, Haga, Berlin, Viena şi Budapesta, până la Moscova şi Constantinopol, păstrează vestigii de pe când aceste oraşe erau capitale de imperii, afară de Bucureşti, căci românii, aşa cum spune Nicolae Iorga, în toată istoria lor nu au asuprit alte popoare, ba, din contra, românii au suferit aproape în toată istoria lor milenară stăpâniri străine, încât perioadele de libertate şi independenţă sunt ca nişte ferestre luminate într-o lungă noapte întunecoasă.
4. Geniul lui Eminescu a surprins toate aceste lucruri în poezia Doina, scrisă în anul 1883, pe când România avea forma unei ghete, aşezată între doi giganţi: de o parte Imperiul rusesc, iar de cealaltă parte Imperiul Austro-Ungar, în care trăiau mai mult de jumătate dintre români. Eminescu vorbeşte de toţi românii, fără a pomeni numele provinciilor, dar le defineşte prin localităţi de margine. El zice: „Din Hotin şi pân-la Mare” pentru Basarabia, „Din Boian la Vatra Dornii” pentru Bucovina, „Din Satmar până-n Săcele” pentru Transilvania şi „De la Turnu-n Dorohoi” pentru vechiul regat, arătând că în toate locuiesc români care plâng de asuprirea străină: „De la Nistru pân’la Tisa,/ Tot românul plânsu-mi-s-a”.
5.Şi să mai ştii, române, că duşmanii românismului nu ne-au uitat nici după Marea Unire din 1918, când românii şi-au creat un stat, „România Mare”, prin care au progresat ca niciodată în trecut, pe plan economic, cultural şi politic, România căpătând un al prestigiu între celelalte ţări europene, aşa cum nu mai avusese vreodată în toată istoria acestui popor. Teoria lui Shultz-Roesler-Humpalvy, la care se adaugă şi declaraţiile lui Jirinovski, nu reprezintă altceva decât nostalgia rămăşiţelor celor două imperii, care au pierdut de sub ghearele lor hrăpăreţe provinciile româneşti atât de bogate.
6. În viaţa mea am petrecut un singur moment de glorie, dar mai multe de suferinţă şi înfrângere a neamului nostru românesc. Acel moment de neuitat este o serbare şcolară din anul 1922, când, fiind elev al şcolii primare dintr-un sat de răzeşi din sudul Moldovei, se serba încoronarea regelui Ferdinand, la Alba Iulia, ca rege al tuturor românilor. Toate popoarele europene îşi făuriseră unirea neamului lor într-un singur stat în secolele trecute, în afară de trei: italienii şi germanii (care şi-au realizat-o în secolul al XIX-lea) şi românii, care au început-o în secolul al XIX-lea , dar au desăvârşit-o la începutul secolului al XX-lea, adică ultimul. Momente grele şi dureroase pentru neamul românesc am trăit în anul 1917, când, copil fiind, am auzit tunurile de la Mărăşeşti care ne-au zguduit geamurile 13 zile şi 13 nopţi aproape fără întrerupere, iar printre noi erau armata română, armata rusă, spitalele de campanie pentru răniţi, apoi mulţi refugiaţi din Dobrogea şi Muntenia, plus seceta şi tifosul exantematic care au secerat multe vieţi.
7. Un an foarte greu pentru neamul românesc am mai trăit în 1940, când am plâns de trei ori, împreună cu ofiţerii activi şi de rezervă aflaţi de frontul Nistrului: mai întâr în luna mai-iunie când urmăream înfrângerea şi capitularea Franţei, a doua oară la sfârşitul lui iunie când România a fost obligată să cedeze U.R.S.S.-ului Basarabia, iar armata să se retragă forţat din faţa armatei sovietice cotropitoare şi sub ameninţările şi batjocurile civililor evrei din Basarabia, care rupeau galoanele şi dezarmau unităţile răzleţe ale armatei române, lucru văzut şi trăit de mine ca martor ocular. A treia oară am plâns în luna august a aceluiaşi an 1940, o dată cu cedarea Ardealului de Nord către Ungaria, în faţa ameninţării armatei germane. Dar nenorocirile acestui popor nu s-au limitat aici. Am fost obligaţi să facem patru ani de război şi să luptăm tocmai alături de armatele care ne dezmembraseră ţara, după care război ne-am ales cu sute de mii de morţi, cu o economie secătuită, cu ţara ciopârţită şi aruncaţi pe banca învinşilor, urmând să mai plătim şi grele despăgubiri de război.
8. Suferinţele acestui neam nu s-au limitat nici aici. Sub protecţia armatelor de ocupaţie s-a instalat la noi un regim potrivnic oricărei manifestări naţionale, în care Doina lui Eminescu nu a mai avut voie să vadă lumina tiparului, vechii patrioţi şi alte vârfuri ale societăţii româneşti au fost închişi, terorizaţi, ucişi, iar cei rămaşi, sărăciţi şi înfricoşaţi, ajunseseră să gândească într-un fel, dar să vorbească altfel. Cu toate că acest regim a fost înlăturat, prin revoluţia din decembrie 1989, urmările lui dezastruoase, materiale şi morale, se resimt din plin şi astăzi.”
Iancu Maxim, Etnogeneza romanilor si a altor popoare europene privita prin prisma geografiei istorice, Iasi, 1995
sursa: frontpress.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu