Herodot din Halicarnas/Halikarnassos (greacă: Ήροδοτος, Herodotos, n. 484 î.Hr. – d. cca. 425 î.Hr.) a fost un celebru istoric grec. Herodot este considerat părintele disciplinei istoriei, prin modul în care a tratat evenimentele pe care le-a consemnat în scrierile sale. Până la el evenimentele erau tratate în cronici sau epopei. Este cunoscut pentru scrierile sale despre conflictul greco-persan, precum și pentru
descrierile oamenilor și locurilor vizitate. Herodot s-a născut într-o familie aristocratică din orașul Halicarnas (în greacă Halikarnassos, azi Bodrum, Turcia). Obligat să-și părăsească patria din cauza luptelor civile în care este implicată familia lui, Herodot trăit o vreme în Samos, iar după căderea tiranului Lygdamis revine în orașul natal, călătorește mult și se stabilește la Atena. Aici se numără printre prietenii lui Sofocle și este un apropiat al cercului democrat a lui Pericle. În opera sa Historiai (Istorii), redactată în dialect ionic și împărțită în epoca elenistică în 9 cărți, Herodot își propune programatic să abordeze prima mare confruntare dintre lumea orientală (Asia) și cea apuseană (Grecia), dintre despotismul oriental și democrația elenă, culminând cu războaiele medice. Herodot descrie și obiceiurile și religia Geților. Cucerirea orașului Sestos (478 î.Hr.) de către atenieni încheie opera lui Herodot. „Pater historiae” este titlu pe care posteritatea i l-a acordat lui Herodot (apud wikipedia).
Înainte de marele rege Dromihete, care s-a impus în sudul Daciei, actuala Muntenie, Herodot a vizitat ţinuturile îndepărtate şi întunecate de la nord de Dunăre. El face în scrierile sale o descriere a dacilor, ramura nordică a tracilor ambivalentă şi pozitivă, dar şi extrem de critică. Un citat celebru din Istoriile lui Herodot, în legătură cu strămoşii noştri traci şi ramura lor geto-dacii l-am învăţat cu toţii la şcoală. Iată ce spune Herodot în Cartea a IV-a a Istoriilor sale, în paragraful 93 (citez după ediţia de la Ed. Ştiinţifică, din 1961): “Geţii (cărora romanii le vor spune daci) sunt cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci”.(…) La Cartea a V-a, paragraful 3, istoricul grec mai spune: “După indieni, neamul tracilor este cel mai mare; dacă ar avea o singură conducere şi ar fi uniţi în cuget, ei ar fi, după părerea mea, de neînfrânt. Dar unirea lor e cu neputinţă şi nu-i chip să se înfăptuiască, de aceea sunt ei slabi”. Mai încolo, istoricul grec scrie peiorativ despre traci, pentru a justifica superioritatea şi rasismul grec faţă de lumea barbară: “La ei, la traci, trîndăvia este un lucru foarte ales, în vreme ce munca cîmpului e îndeletnicirea cea mai umilitoare; a trăi de pe urma jafului este pentru ei cel mai frumos fel de viaţă”(…)”La traci există următoarea rînduială: îşi vând copiii pentru a fi duşi peste hotare”. (chestiunea a continuat în evul mediu, prin trimiterea băieţilor tineri la Stambul să devină ienicieri).
Întotdeauna am considerat că trunchiul etnic al poporului român este de origine traco-dacic. Deşi pe teritoriul nostru istoric au trecut „toate popoarele migratoare”, parafrazându-l pe Mircea Eliade, trunchiul psiho-etnic a rămas dacic. Sunt coordonate mentale ale unor popoare care nu se schimbă în secole: egiptenii,grecii, persanii/iranienii, englezii, latinii/italienii, galezii/francezii etc. Sunt studii de abordare psihologică asupra popoarele arhicunoscute. Încă de acum 2500 de ani istoricul grec Herodot a observat lipsa unităţii şi dezbinarea specifică poporului dac. Dezbinarea politică şi învrăjbirea socială este o paradigmă a istoriei noastre în contextul analizei metodologice a „duratei lungi”. Rar, în epoci de mari restriştii, când s-a încercat dispariţia noastră ca şi neam, de către mari imperii vecine, ca prin minune poporul din spaţiul carpato-danubiano-pontic s-a unit şi şi-a arătat tăria şi dorinţa de supravieţuire politico-spirituală, prin domnitori şi revoluţii remarcabile: Mircea, Ştefan, Mihai, Brâncoveanu, Tudor Vladimirescu, Avram Iancu, paşoptişti, războiul de independenţă de la 1877, Marea Unire, perioada interbelică, Revoluţia din Decembrie 1989.
Interpretarea istorică dubitativă a lui Herodat privind contextual dacii, „dacă” ar fi uniţi ar fi unul dintre cele mai puternice popoare din lume. „Dacă” românii, ca şi urmaşi ai dacilor, în primul rând din punct de vedere etnic, nu s-ar mai uita atât la „capra vecinului” în relaţiile socio-umane şi nu ar fi aşa dezbinaţi de politică, sigur că ar fi azi un popor puternic, bogat şi stimat în Europa şi lume. Dar după cum ştim istoria nu se face cu „dacă”…iar momentele de unitate sunt atât de rare şi mirabile. Cheia viitorului la români este despărţirea de defetistul “spirit mioritic” şi „unitatea” – izvorul şi originea puterii noastre descoperite de Herodot la strămoşii noştri traco-daci, încă de acum 2500 de ani.
Sursa: Ionuţ Ţene-Napocanews
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu