Noua Dreaptă Italia a organizat sâmbătă, 26 martie a.c., la Perugia (Umbria), conferinţa dedicată Zilei Unirii Basarabiei cu România din urmă cu 93 de ani. La 27 Martie 1918, “Sfatul Ţării” Republicii Democratice Moldoveneşti a votat în unanimitate pentru unirea Basarabiei cu România.
Conferinţa intitulată “Basarabia Pământ Românesc” a fost împărţită în 3 părţi, luând pe rând cuvântul preşedintele filialei ND-Italia, Remus Tanasă, părintele Cătălin (Lino) Dragu şi Stefan Căliman. Evenimentul a început prin doua rugaciuni, una pentru fraţii români basarabeni şi alta pentru victimele cutremurului\tsunamiului din Japonia.
Stefan Căliman a prezentat evoluţia istorică a Basarabiei dintre 1812 şi 1991, amintind publicului că pană în 1812 termenul Basarabia desemna numai partea de sud a teritoriului anexat de Rusia şi ca nu se aplică părţii de centru şi de nord a acestui teritoriu, Moldova, aşa după cum o descria Dimitrie Cantemir, împărţindu-se în trei ţinuturi, Moldova de sus, Moldova de jos şi Basarabia, aceasta fiind constituită exact din zona de câmpie din sud-est, delimitată de Dunăre, Nistru şi Marea Neagră. Teritoriul respectiv era denumit şi Bugeac. El cuprindea şi cetăţile Chilia, Ismail şi Cetatea Albă. Printr-un truc diplomatic, la 1812, ruşii au aplicat termenul de Basarabia la tot teritoriul dintre Prut si Nistru.
Părintele Lino Dragu a vorbit despre Biserica din Basarabia în timpul ocupatiei ruseşti dar şi despre similitudinile catorva dialecte italiene cu limba română. În Basarabia existau, la 1812, 12 mănăstiri şi 13 schituri, care au fost în majoritate desfiinţate de către autorităţile ţariste, iar unele au fost obligate să se supună noului regulament şi să participe activ la rusificarea populaţiei.
Mitropolitul Basarabiei, Gavriil Bănulescu-Bodoni a reuşit să obţină în 1814, de la conducerea rusească aprobarea pentru înfiinţarea unei tipografii româneşti în Chişinău. Aici între anii 1815-1820 s-au tipărit 19.320 diverse cărţi în limba românească. Astfel, Biserica Ortodoxă Română a luptat pentru menţinerea şi apărarea fiinţei, credinţei şi culturii naţionale româneşti. După această scurtă perioadă, începe o dură şi insistentă politică de deznaţionalizare şi de colonizare, totul culminand cu obligativitatea Liturghiei in limba rusă (1833), obligaţia ca toate bisericile să scrie registrele şi actele de stare civilă în limba rusă. În multe biserici însă, preoţii au respins limba rusă pentru Liturghie, slujind în continuare în limba poporului.
Remus Tanasa a reamintit publicului că de aproape 200 de ani, de când Basarabia a fost ruptă din trupul Moldovei, ruşii şi rusofonii nu au încetat să sape la temelia limbii române, văzută ca un martor incomod şi duşman neînduplecat al justificării şi perpetuării raptului teritorial produs sub oblăduirea unor imperii dispărute demult de pe scena istoriei. Interesul strategic al Imperiului Rus şi apoi sovietic a fost de-a lungul timpului acela de a stăpâni Basarabia şi de a impune populaţiei majoritare o nouă identitate, creată artificial şi implementată forţat. Moldovenismul a fost considerat soluţia cea mai sigură prin care românitatea răsăriteană să poată fi ruptă de valorile ei autentice şi apropiată de cultura şi spiritul slav. La scurt timp după unirea Basarabiei cu patria mamă, bolşevicii ruşi au creat în stânga Nistrului, la 12 octombrie 1924, Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească (RASSM), în componenţa Ucrainei. De la început, RASSM a devenit laboratorul de experimentare a tezelor bolşevice vizând deznaţionalizarea românilor prin implementarea teoriei moldovenismului, ştergerea memoriei româneşti şi inventarea unei noi limbi şi a unui “nou popor, moldovenesc”, diferit de românii din dreapta Prutului.
Conferinţa intitulată “Basarabia Pământ Românesc” a fost împărţită în 3 părţi, luând pe rând cuvântul preşedintele filialei ND-Italia, Remus Tanasă, părintele Cătălin (Lino) Dragu şi Stefan Căliman. Evenimentul a început prin doua rugaciuni, una pentru fraţii români basarabeni şi alta pentru victimele cutremurului\tsunamiului din Japonia.
Stefan Căliman a prezentat evoluţia istorică a Basarabiei dintre 1812 şi 1991, amintind publicului că pană în 1812 termenul Basarabia desemna numai partea de sud a teritoriului anexat de Rusia şi ca nu se aplică părţii de centru şi de nord a acestui teritoriu, Moldova, aşa după cum o descria Dimitrie Cantemir, împărţindu-se în trei ţinuturi, Moldova de sus, Moldova de jos şi Basarabia, aceasta fiind constituită exact din zona de câmpie din sud-est, delimitată de Dunăre, Nistru şi Marea Neagră. Teritoriul respectiv era denumit şi Bugeac. El cuprindea şi cetăţile Chilia, Ismail şi Cetatea Albă. Printr-un truc diplomatic, la 1812, ruşii au aplicat termenul de Basarabia la tot teritoriul dintre Prut si Nistru.
Părintele Lino Dragu a vorbit despre Biserica din Basarabia în timpul ocupatiei ruseşti dar şi despre similitudinile catorva dialecte italiene cu limba română. În Basarabia existau, la 1812, 12 mănăstiri şi 13 schituri, care au fost în majoritate desfiinţate de către autorităţile ţariste, iar unele au fost obligate să se supună noului regulament şi să participe activ la rusificarea populaţiei.
Mitropolitul Basarabiei, Gavriil Bănulescu-Bodoni a reuşit să obţină în 1814, de la conducerea rusească aprobarea pentru înfiinţarea unei tipografii româneşti în Chişinău. Aici între anii 1815-1820 s-au tipărit 19.320 diverse cărţi în limba românească. Astfel, Biserica Ortodoxă Română a luptat pentru menţinerea şi apărarea fiinţei, credinţei şi culturii naţionale româneşti. După această scurtă perioadă, începe o dură şi insistentă politică de deznaţionalizare şi de colonizare, totul culminand cu obligativitatea Liturghiei in limba rusă (1833), obligaţia ca toate bisericile să scrie registrele şi actele de stare civilă în limba rusă. În multe biserici însă, preoţii au respins limba rusă pentru Liturghie, slujind în continuare în limba poporului.
Remus Tanasa a reamintit publicului că de aproape 200 de ani, de când Basarabia a fost ruptă din trupul Moldovei, ruşii şi rusofonii nu au încetat să sape la temelia limbii române, văzută ca un martor incomod şi duşman neînduplecat al justificării şi perpetuării raptului teritorial produs sub oblăduirea unor imperii dispărute demult de pe scena istoriei. Interesul strategic al Imperiului Rus şi apoi sovietic a fost de-a lungul timpului acela de a stăpâni Basarabia şi de a impune populaţiei majoritare o nouă identitate, creată artificial şi implementată forţat. Moldovenismul a fost considerat soluţia cea mai sigură prin care românitatea răsăriteană să poată fi ruptă de valorile ei autentice şi apropiată de cultura şi spiritul slav. La scurt timp după unirea Basarabiei cu patria mamă, bolşevicii ruşi au creat în stânga Nistrului, la 12 octombrie 1924, Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească (RASSM), în componenţa Ucrainei. De la început, RASSM a devenit laboratorul de experimentare a tezelor bolşevice vizând deznaţionalizarea românilor prin implementarea teoriei moldovenismului, ştergerea memoriei româneşti şi inventarea unei noi limbi şi a unui “nou popor, moldovenesc”, diferit de românii din dreapta Prutului.
Biroul de Presă al Noii Drepte Italia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu