Un eveniment care, la începutul verii, a trecut aproape neobservat. Colonelul de Securitate Ştefan Koller, evreu comunist venit cu tancurile sovietice, responsabil de mii de morţi în lagărele comuniste.Ce fac guvernanţii “de dreapta”? Ce face condamnatorul comunismului, dl Băsescu? Foştii deţinuţi politici au ajuns la CEDP, după 21 de ani de disperate încercări zadarnice de a declanşa anchete penale împotriva vinovaţilor de crime împotriva umanităţii din închisorile şi lagărele comuniste. Iar foştii torţionari mor liniştiţi, în huzur şi onor! Ruşine, politicieni ingraţi! Ruşine, comunişti şi securişti travestiţi în democraţi capitalişti!
Miliţia Spirituală anunţă în premieră decesul unuia dintre cei mai cruzi ofiţeri superiori MAI din timpul regimului comunist: colonelul de penitenciare (r) KOLLER IOSIF ŞTEFAN
Autor: Mihai Burcea
Născut la 2 august 1916, în oraşul Huedin, judeţul Cluj, Ştefan Koller fost director al Direcţiei cadre din Direcţia Generală a Penitenciarelor, Coloniilor şi Unităţilor de Muncă (1 iul. 1951 – 1 oct. 1952), locţiitor pentru producţie al directorului general al Direcţiei Lagăre şi Colonii de Muncă (1 oct. 1952 – ian. 1954), comandant al Penitenciarului Aiud/formaţiunea 0622 Aiud (1 ian. 1954 – 1 nov. 1958) şi comandant al Penitenciarului Văcăreşti (1 nov. 1958 – 30 iun. 1967). A fost trecut în rezervă şi pensionat din cauza unor probleme medicale, prin Ordinul MAI nr. 1962 din 31 mai 1968.
Regimul de detenţie impus deţinuţilor politici din Penitenciarul Aiud de către Koller a fost foarte dur, aici decedând pe perioada mandatului său peste 100 de persoane[1]. Acest regim de detenţie consta în pedepse corporale aplicate deţinuţilor contrarevoluţionari – aşa erau denumiţi deţinuţii politici în literatura juridică de specialitate a vremii; în trimiterea condamnaţilor la carceră/izolare pentru cele mai mici abateri de la regulament; în lipsa medicamentelor (pe adresa penitenciarului nu a sosit niciun medicament pe parcursul întregului an 1955); apoi lipsa alimentelor determina o foame constantă în rândul deţinuţilor iar frigul era una din cauzele cele mai frecvente ale îmbolnăvirilor (valoarea calorică nu depăşea 7-800 de unităţi/zi). Din aceste motive, în a doua jumătate a anilor ’50 au existat mai multe forme de protest ale deţinuţilor, cea mai frecvent întâlnită fiind intrarea în refuz de hrană. În aprilie 1957 a izbucnit cea mai mare grevă din istoria sistemului penitenciar comunist atunci când circa 700 de deţinuţi s-au baricadat în celule cerând dreptul la pachet, vorbitor şi în general un regim de detenţie mai bun. Protestul a durat 23 de zile, fiind înăbuşit prin intervenţia brutală a administraţiei. Mulţi dintre participanţii la revoltă au fost apoi trimişi la izolare sau transferaţi în alte unităţi. Pentru a preîntâmpina acest gen de proteste liderii revoltei au fost transferaţi ulterior la Penitenciarul Râmnicu-Sărat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu