Joi, 17 noiembrie, în or. Ungheni, a avut loc Conferinţa filialei raionale Ungheni al Partidului Naţional Român. La Conferinţă a fost prezentă şi conducerea Partidului în fruntea cu Preşedintele d-nul Ciubotaru Valeriu, Prim-vicepreşedintele Sergiu Laşcu, Preşedintele organizaţiei de Tineret Ion Botnari şi Preşedintele organizaţiei de Femei Stella Popa.
În cadrul Conferinţei au fost discutate obiectivele şi programul Partidului Naţional Român, tactica şi metodele de acțiune, pregătirea membrilor şi dezvoltarea Filialei Ungheni a PNR.
Conferinţa a început cu o rugăciune rostită de toţi cei adunaţi, după care a luat cuvântul d-nul Mihai Goian Preşedintele filialei, care a menţionat importanţa luptei naţionale pentru existenţa şi viitorul Neamului Românesc pe pământul românesc al Basarabiei. A luat cuvântul şi Preşedintele Partidului Naţional Român Valeriu Ciubotaru care a vorbit despre scopurile principale ale partidului şi obiectivul fundamental al acestuia - Unirea cu Patria Mama România. Prim-vicepreşedinte PNR Sergiu Laşcu în cuvântarea sa a menţionat că Partidul Naţional Român nu este pro-român ci un partid UNIONIST, PNR nu doreşte apropierea poziţiilor Republicii Moldova de România ci REUNIFICAREA Patriei Române.
Deligaţii, au ales organele de conducere ale Filialei raionale Ungheni şi au reales în funcţia de Preşedinte pe d-nul Mihai Goian, în funcţia de Prim-vicepreşedinte al filialei a fost ales d-nul Gheorghe Ciobanu, iar Secretarul filialei a devenit d-na Raisa Goian.
Totodată în cadrul Conferinţei a fost fondată Organizaţia de Tineret al Filialei Ungheni a PNR. Preşedintele Organizaţiei de Tineret a fost ales d-nul Victor Rusu, iar în funcţia de vicepreşedinţi au fost aleşi Negru Ion, Crăciug Grigore şi Reaboi Andrei.
Preşedintele nou ales al organizaţiei de Tineret al filialei Ungheni, în discursul său a menţionat importanţa implicării tineretului în lupta pentru idealurile naţionale şi apropierea clipei de reîntregirea Patriei. Ion Botnaru, Preşedintele Organizaţiei de Tineret al Partidului Naţional Român, a salutat fondarea noii organizaţii şi a menţionat importanţa educării tineretului în spirit Naţional şi Creştin. Totodată, Ion Botnaru a subliniat faptul că în lupta în care a intrat Partidul Naţional Român nu poate să existe compromisuri, iar membru Partidului poate fi doar cel care cu adevărat crede în Dumnezeu, în misiunea Neamului Românesc şi în biruinţa noastră.
La final a luat cuvântul Preşedintele Organizaţiei de Femei Stella Popa, care a vorbit despre spiritul camaraderesc şi unitate frăţească care trebuie să unească pe toţi membrii al PNR. De asemenea, Stella Popa, a subliniat că în orice început trebuie sa existe dragoste, asa cum ea uneste orice cuplu, asa trebuie sa ne uneasca cu neamul nostu, daca ea nu exista, daca noi nu ne vom iubi Neamul, Credinta şi Patria, nu vom mai exista ca entitate. Pentru a izbuti în luptă, dragostea este prima armă care trebuie purtată în fiecare inimă.
BIROUL DE PRESĂ AL PARTIDULUI NAŢIONAL ROMÂN
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu