luni, 5 decembrie 2011

1 DECEMBRIE LA ORHEI



În data de  1 decembrie, Ziua Naţionala a tuturor românilor, militanţii Mişcării Naţional-Creştine Noua Dreaptă, împreună cu preoţii din cadrul Mitropoliei Basarabiei şi circa 100 de Români au sărbătorit ziua  Marii Uniri de la 1918, în centrul Orheiului în faţa monumentului lui Vasile Lupu.
Mitingul s-a început cu intonarea imnului naţional "Deşteaptăte Române" cântată de întreaga mulţime adunată. După care a urmat un  Te-Deum în memoria tuturor eroilor care au luptat pentru unirea Patriei, ţinut de un sobor  de preoţi în frunte cu Părintele Sergiu Aga. Cei  circa o sută de români unionişti adunaţi la manifestaţie s-au rugat pentru Unirea Tării aprinzând lumânări pentru sufletele tuturor celor care şi-au jertfit viaţa pentru România Mare.
După slujba religioasă au urmat discursuri şi un recital de poezii.Părintele Sergiu Aga, în discursul său adresat celor adunaţi a spus: „Basarabia plânge fraţi români pentru că împotriva propriei dorinţe a fost din nou despărţită de surorile sale: Transilvania şi Ţara Românească. Aceiaşi soartă o împărtăşeşte şi o parte din Bucovina, însă adevăraţii români nu au uitat şi nu vor uita că dincolo de graniţe şi piedici „suntem români şi punctum”! Dea Domnul ca noi românii să fim mai întâi de toate uniţi în cuget şi lucrare ca prin acestea să înfăptuim Unirea. La mulţi ani români! La mulţi ani România!”
În această zi, participanţii la manifestaţie s-au unit într-un suflet, într-un  ideal naţional, iar prezenţa tricoloarelor au încălzit inimile tuturor celor ce cu bucurie dar şi cu tristeţe şi lacrimi în ochi au sărbătorit Ziua Marii Uniri.  





















Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu