Acestea sunt întrebări care îi frământă pe toți cei ce închină în fața unei icoane a poporului român: Spiritul Căpitanului Corneliu Zelea Codreanu și al miracolului național pe care acest mare spirit l-a făcut posibil: Mișcarea Legionară. Unii spun că ne trebuie un nou Căpitan care să ne unească, și deplâng dezbinarea mișcării naționaliste de astăzi. Alții critică starea morală și spirituală deplorabilă a acestui popor și văd dezbinarea care mănâncă astăzi Națiunea, ca un cancer, ca pe o consecință a acestei decăderi.
Alții, dau vina pe dușmanii văzuți sau nevăzuți ai României (masonerie, servicii secrete, Noua Ordine Mondială, comuniștii, etc.) care întrețin zâzania și dezbinarea lansând pioni otrăviți, false mișcări naționaliste paralele și susținând mediatic aceste fantoșe, în detrimentul adevăraților naționaliști, obturând mesajul curat al acestora din urmă. Mai mult ca sigur, fiecare din aceste explicații este adevărată și reprezintă o parte din ecuația al cărei rezultat este starea deplorabilă în care ne aflăm astăzi ca Națiune, dar și ca mișcare naționalistă. Desigur, mișcarea naționalistă din România are nevoie de un lider charismatic, puternic, care să coaguleze și să unească bisericuțele și facțiunile existente. Care să facă să amuțească vocile contestatarilor și ale chițibușarilor, prin exemplul său. Care să fie întruchiparea vie a idealului naționalist. În care să ne regăsim cu toții, și astfel, să îl urmăm.
Dar avem un astfel de ideal. Duhul Căpitanului ! Duh care nu a murit, odată cu încheierea vieții pământești a Căpitanului, ci a rămas viu prin exemplul lui, prin scrierile lui, prin ceea ce a făptuit. Totuși, sunt unii care spun că avem nevoie de un nou Căpitan. Eu spun că aceștia greșesc ! Căpitanul nu a fost decât unul. Altul ca el nu se va mai naște a doua oară, sau cel puțin nu vom trăi noi să apucăm un astfel de miracol. Dar trebuie să-i mulțumim lui Dumnezeu și pentru cel pe care ni l-a dat. Alte popoare n-au avut o asemenea șansă, un asemenea exemplu.
Îndrăznesc să fac o comparație, o paralelă (Dumnezeu să mă ierte, căci o fac cu bună credință și fără nici o intenție de blasfemie) între Ortodoxie și Mișcarea Legionară. Prima este mântuitoare de suflet, cea de-a doua s-a dorit a fi mântuitoare de Neam și Țară. Așteaptă creștinii un al doilea Mesia ? De mii de ani creștinii s-au ghidat după exemplul, viața și învățătura Mântuitorului, fără a cere un altul.
Atunci de ce ar aștepta românii un al doilea Codreanu, pentru a avea motiv să îi urmeze îndemnul, exemplul și învățătura primului ?! Nu cumva ne căutăm motive pentru a ne menține în starea călduță de pasivitate în care ne complacem ? Am ajuns să așteptăm comozi să vină un nou lider care să ne ridice, care să ne unifice ? Ce ar putea aduce acesta nou, față de ceea ce ne-a lăsat Căpitanul ? Suntem demni de ceva mai mult, când noi nu suntem (momentan) în stare să punem în practică nici ce ne-a lăsat Codreanu ? Creștinii urmează de mii de ani învățătura și exemplul mântuitor al lui Hristos, iar Ortodoxia nu a slăbit din lipsa unui nou Hristos, ba dimpotrivă ! Atunci, ce cerem noi de fapt ?
Nu pretind că am găsit soluția salvatoare, dar măcar am deschis un dialog, am lansat o temă la care să reflecteze fiecare naționalist de bună credință. Restul motivelor (dușmanii, masonii, slăbiciunea și degradarea noastră morală), sunt motive exterioare nouă, asupra cărora putem arunca vina atunci cînd lucrurile nu merg bine, ca în povestioara de mai jos:
Aceasta este povestea a patru persoane pe nume Fiecare, Cineva, Oricare şi Nimeni. Era un lucru important de făcut (în cazul nostru, de salvat România) . Fiecare era sigur că Cineva îl va face. Oricare l-ar fi putut face dar Nimeni nu l-a făcut. În final, Fiecare a dat vina pe Cineva pentru că Nimeni nu a făcut ceea ce Oricare ar fi putut face.
Numai când vom înțelege acest adevăr, vom creea bazele reale ale unei unități a mișcării naționaliste din România.
Sursa: Gardul de Fier
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu