A fi militant înseamnă a fi inserat într-o organizaţie politică, subordonat unei linii de comandă şi înconjurat de o atmosferă de camaraderie şi de complicitate cu membrii aceleiaşi organizaţii. A fi simpatizant sau „tovarăş de drum” înseamnă a fi cufundat în această atmosferă, ascultând de aceeaşi linie de comandă, nu dintr-un angajament formal, ca militanţii, ci din obişnuinţă, din interes, sau pentru comuniunea emoţională.
[...]
Militantismul, la rândul său, nu se creează peste noapte. El începe cu cercuri foarte mici de intelectuali, care, timp de ani de zile, nu fac nimic altceva decât să discute şi să discute, analizând zi de zi, cu o meticulozitate obsesivă, o conjunctură politică în care nu au nici cea mai mică putere de a interveni. Din această interminabilă dezbatere a lor răsar, treptat, anumite moduri de a gândi şi de a vorbi, care, consolidate şi simplificate în scheme repetitive, devin spontan limbajul nemulţumiţilor în general. Atunci când aceştia acceptă limbajul nucleului intelectual ca expresie a plângerilor lor (oricât de inadecvat ar fi, în mod obiectiv, acest limbaj), atunci începe formarea militantismului propriu-zis. La început, iniţiativele lor pot apărea deplasate şi puerile, dar ele nu au scopul de a obţine nici un rezultat obiectiv: ele sunt doar acţiune în sine, care vizează consolidarea militantismului. Acest lucru este atât de important, atât de vital, încât orice mişcare politică serioasă trebuie să înceapă să sacrifice alegeri şi poziţii idolului solidarităţii militante. (Olavo de Carvalho, 2010)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu