joi, 9 august 2012

LIDERUL MIȘCĂRII NAȚIONAL-CREȘTINE NOUA DREAPTĂ, SERGIU LAȘCU, DECLARAT PERSONA NON GRATA ÎN UCRAINA


Joi, 26 iulie, o delegație din partea Mișcării Național-Creștine Noua Dreaptă, în frunte cu liderul Mișcării Sergiu Lașcu, a plecat din Chișinău la Cetatea Albă (Pământ Românesc, temporar ocupat de Ucraina), unde urma să viziteze vechea cetate a Moldovei și să se întâlnească cu frații săi români din această regiune. Însă, spre mirarea tuturor, automobilul cu care se deplasau camarazii a fost reținut de vameșii ucraineni. După cinci ore de așteptare, ofițerul Serviciului de Securitate a Ucrainei a adus la cunoștință lui Sergiu Lașcu că acesta este declarat persona non grata și că este interzis să intre pe teritoriul Ucrainei timp de cinci ani. Motivul acestei hotărâri au servit  desfășurările  unor acțiuni care “atentează la integritatea statului Ucrainesc” , organizate de Mișcarea Național-Creștină Noua Dreaptă, condusă de Sergiu Lașcu în Sudul Basarabiei și Bucovina de Nord. După întocmirea Procesului Verbal, delegația a fost întoarsă înapoi.

Reamintim că în ultimii trei ani, la inițiativa lui Sergiu Lașcu, a fost desfășurată o campanie de promovare a românismului și trezirea conștiinței naționale a românilor din Sudul și Nordul Basarabiei, Bucovinei de Nord și Ținutului Herța. În cadrul campaniei, delegații Mișcării Național-Creștine Noua Dreaptă s-au întâlnit cu comunitățile românești, au pus bazele la înființarea a trei biblioteci românești în regiunile Reni, Ismail și Cetatea Albă, aducând peste 10 000 de cărți românești cu caracter istoric, unionist, naționalist și Creștin-Ortodox, au contribuit la Construcția primei Bisericii Românești din Sudul Basarabiei din Hagi-Curda și  Paraclisulul Sf. Ap. Andrei din Reni, au înființat o filială a organizației care luptă activ pentru drepturile Românilor pe pământul strămoșilor săi.
În legătură cu aceste abuzuri din partea statului Ucrainean, liderul Mișcării Național-Creștine Noua Dreaptă Sergiu Lașcu a declarat: “Nici o interdicție, la fel ca și nici un hotar artificial nu poate să ne oprească  din lupta sfântă pe care o ducem pentru eliberarea pământului strămoșesc și a fraților noștri contropiți de străini. Basarabia este pământ românesc, la fel ca și Bucovina de Nord și Ținutul Herța. Vom lupta pentru acest pământ, căci ne aparține. Dacă securitatea ucraineană crede că prin asemenea interdicții poate stopa lupta pentru eliberarea națională a neamului românesc, ei se înșeală amarnic, noi nu vom ceda nici o palmă de pământ! Noi nu vom închide ochii la farădelegile și abuzurile față de frații noștri din partea statului ucrainesc. Dacă nu pot eu, va veni altul în locul meu, însă lupta va continua până la capăt! Noi nu uităm cine suntem și care sunt hotarele Țării noastre”.
Ismail Pământ Românesc
Ismail Pământ Românesc
Cărți pentru Reni
Monumentul lui lenin din Reni distrus de luptătorii anti-comunişti
Mormintele Ostaşilor Români din Reni
Cu Pr. Curtev la Paraclisul Sf. Ap. Andrei din Reni (Paraclisul Mitropoliei Basarabiei)
Cetatea Albă Pământ Românesc
Hagi-Curda Pământ Românesc
Cu d-nul Tudor, luptător pentru drepturile Românilor din Sudul Basarabiei
Sf. Biserică cu hramul “Sf. Treime” din Hagi-Curda
Hagi-Curda Pământ Românesc
Tricolorul românesc pentru frații români
Cărți pentru Sudul Basarabiei și Bucovina de Nord
Cărţi pentru sudul Basarabiei și Bucovina de Nord
Cărţi pentru sudul Basarabiei și Bucovina de Nord

Un comentariu:

  1. BRAVO !!! Traiasca patriotul roman si neinfricat SERGIU LASCU impreuna cu NOUA DREAPTA - singura organizatie romaneasca, crestina care lupta pt idelaurile romanesti !!!

    RăspundețiȘtergere