Mult stimate Prim-ministru şi Preşedinte al Parlamentului Republicii Moldova,
Anul acesta, la 16 mai, s-au împlinit 200 de ani de la prima anexare a Basarabiei de către Imperiul Rus; în toată această perioadă românii basarabeni au fost supuși unui teribil proces de deznaționalizare, proces început la 1812 și accelerat după 1940 odată cu anexarea regiunii de către Uniunea Sovietică. Prin intermediul diversor metode și în special al invenției așa-zisei “limbi moldovenești”, s-a atentat la cultura, identitatea și nu în ultimul rând, la limba comunității românești majoritare din regiune.
Mişcarea Naţional-Creştină Noua Dreaptă este de părere că procesul istoric de deznaționalizare nu s-a încheiat odată cu obținerea independenței de stat, iar prin adoptarea Constituției Republicii Moldova din 29 iulie 1994, și în speță prin articolul 13, alineatul 1, atacul la adresa patrimoniului spiritual românesc din Republica Molddova continuă.
Specialiștii în limbi romanice au declarat de nenumărate ori că nu se poate pune problema existenţei așa-zisei “limbi moldoveneşti”, diferite de limba română. De altfel, acum o jumatate de secol, doi renumiți profesori ai Universității din Moscova, romanistul R.A. Budagov și slavistul S.B. Bernstein, au trimis revistei “Voprosi jazikoznanija” (“Probleme de linguistica”) articolul cu privire la unitatea de limbă româno-moldovenească, articol ce a fost publicat abia în 1988 în revista „Nistru”. Cei doi savanți arătau în mod clar ca s-au irosit multă energie și mult timp pentru a demonstra teza eronată cum că moldovenii și românii vorbesc limbi romanice diferite. “Limba moldovenească” nu este decât o invenție pseudoștiințifică făcută la comandă politică.
Inventarea așa-zisei “limbi moldovenești” și așa-zisului „popor moldovenesc” cauzează dezbinare în rândul populației românești majoritare, fiind un potențial factor de conflicte și tensiuni, și un adevărat pericol pentru stabilitatea statală a Republicii Moldova. Considerăm că folosirea glotonimului „limba moldovenească” creează o confuzie periculoasă în fața lumii civilizate și ne face de rușine în fața copiilor noștri și a generațiilor care vor veni.
De aceea, în spiritul “Declarației de Independență” a Republicii Moldova din 27 august 1991, Mişcarea Naţional-Creştină Noua Dreaptă, cere schimbarea articolului 13, alineatul 1 din Constituție și declararea limbii române ca limbă de stat în Republica Moldova.
Vă mulțumim și sperăm ca această cerere să aibă o finalitate concretă.
Așa să ne ajute Dumnezeu!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu