luni, 27 iunie 2011

La Ţigăneşti – 84 de ani de la înfiinţarea Legiunii Arhanghelul Mihail (GALERIE FOTO)



În ultimii 20 de ani a devenit deja o tradiţie ca, în fiecare vară, în preajma zilei de 24 iunie, data înfiinţării în 1927 a Legiunii Arhanghelul Mihail, supravieţuitorii Rezistenţei Naţionale Anticomuniste, împreună cu tinerii ataşaţi sufleteşte de lupta lor, să se adune în cimitirul satului Ţigăneşti (comuna Ciolpani) din judeţul Ilfov, la locul de odihnă a doi dintre întemeietorii Mişcării legionare – comandanţii Buneivestiri Radu Mironovici şi Corneliu Georgescu.

Şi anul acesta, la iniţiativa Fundaţiei “Ion Gavrilă Ogoranu” şi a Partidului “Pentru Patrie”, numeroşi bucureşteni, prahoveni, dar şi reprezentanţi ai judeţelor Iaşi, Teleorman, Dolj, au descins în dimineaţa zilei de sâmbătă, 25 iunie, la mormintele celor doi “văcăreşteni”, unde a avut loc o ceremonie religioasă, oficiată de preotul paroh, alături de un preotul bucureştean Ioan Pascale şi de îmbucurătoarea prezenţă a unei delegaţii de monahi de la mănăstirea Petru Vodă din judeţul Neamţ. 
Ceremonia a continuat cu un scurt cuvânt al lui Florin Dobrescu, secretar general al Partidului “Pentru Patrie”, care a deat citire unei circulări emise de Horia Sima în 1957, la Madrid, cu ocazia împlinirii a 30 de ani de la înfiinţarea Legiunii.
Întreaga asistenţă a intonat Imnul legionarilor căzuţi şi Sfântă tinereţe legionară.
La întoarcerea spre Bucureşti, a avut loc o scurtă escală la troiţa din pădurea Tâncăbeşti, locul asasinării lui Corneliu Zelea Codreanu, unde s-a oficiat un Te Deum şi s-a strigat apelul luptătorilor căzuţi. 
Biroul de presa al Partidului pentru Patrie

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu